SEMINAR FORMARE FORMATORI “ Cadrul juridic naţional şi internaţional în domeniul azilului şi apatridiei ”
În zilele de 10 şi 11 mai, curent, Reprezentanţa Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi în Moldova (UNHCR) în colaborare cu Institutul Naţional al Justiţiei (INJ), a oprganizat un seminar de instruire (formare formatori) cu tema CADRUL JURIDIC INTERNAŢIONAL ŞI NAŢIONAL ÎN DOMENIUL AZILULUI ŞI APATRIDIEI.
Evenimentul a fost realizat în scopul de a informa şi instrui un număr cât mai mare de persoane responsabile din domeniul dreptului, administraţiei publice şi societăţii civile privind domeniul azilului, în special în ceea ce priveşte drepturile solicitanţilor de azil, refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară şi a apatrizilor; dar şi racordarea legislaţiei naţionale din domeniu la cea a statelor europene şi promovarea drepturilor omului în corespundere cu responsabilităţile asumate de către R. Moldova prin aderarea la o serie de acte şi convenţii internaţionale. La eveniment au participat şi colaboratorii Centrului de Drept al Avocaţilor.
Seminarul a fost deschis de către PUICA Viorica, Judecător-detaşat, Şef Direcţie Instruire şi cercetare INJ, care a mulţumit Reprezentanţei UNHCR pentru frumoasa iniţiativă şi tuturor celor prezenţi pentru interesul arătat faţă de tema pusă în discuţie. Sunt sigură că în aceste două zile mulţi dintre noi îşi vor împrospăta cunoştinţele privind domeniul azilului şi apatridiei, unii vor afla lucruri noi şi pentru prima oară, dar cu siguranţă toţi împreună vom pleca de aici mai bogaţi sub aspectul informării, mai cu seamă, după ce vom audia comunicatele experţilor invitaţi din România şi a celor de la UNHCR, dar şi urmare a discuţiilor pe care urmează să le susţinem împreună – a menţionat dna Puica.
În luarea sa de cuvânt dl Peter Kessler, Reprezentantul UNHCR, a mulţumit participanţii pentru prezenţa la seminar şi a amintit de faptul că, privitor la domeniul azilului, R. Moldova reprezintă un exemplu pozitiv în regiune, demn de urmat şi de către alte state, dar că este loc pentru şi mai bine. În ultimii 3 ani statutul de refugiat a fost obţinut doar de trei solicitanţi şi asta pentru că, în detrimentul unei decizii corespunzătoare, unor solicitanţi de azil li se oferă statutul de beneficiar de protecţie umanitară. În asemenea cazuri beneficiarii UNHCR găsesc diferite căi de părăsire, inclusiv ilegală, a teritoriului ţării de azil şi se stabilesc în special în România unde, oricât de straniu ar fi, obţin statutul de refugiat. Mă bucur să repet că aici domeniul azilului este gestionat bine, iar structurile guvernamentale şi nonguvernamentale sunt într-o continuă colaborare, însă mai avem multe de făcut, comparativ cu statele din estul R. Moldova. Sper că împreună acest lucru ne va reuşi cât mai degrabă posibil – a menţionat Kessler.
În prima zi a seminarului au fost prezentate comunicatele Situaţia refugiaţilor în lume şi în Republica Moldova. Cadrul juridic internaţional şi naţional – Octavian Mohorea, Consilier juridic, UNHCR; Sistemul de azil în UE şi România – Vasile Dragoi, Expert, Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi; ex-director General, Oficiul Român pentru Imigrări, România; Rolul instanţelor judecătoreşti în soluţionarea cererilor de azil. Practica României – Corina Fieraru, Expert, judecător, Judecătoria sectorul 4, Bucureşti, România; Rolul instanţelor judecătoreşti în soluţionarea cererilor de azil în RM. Detenţia solicitanţilor de azil. Practica judiciară – Oleg Palii, Preşedinte, Centrul de Drept al Avocaţilor – teme discutate pe larg de către participanţi.
În cea de a doua zi experţii vor prezenta aspecte privind Cadrul juridic internaţional şi naţional privind apatridia în R. Moldova; Rolul instanţelor judecătoreşti în procesul de dobândire a cetăţeniei şi altele; De menţionat că în data de 12 aprilie, curent, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere între Reprezentanţa în Republica Moldova a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Institutul Naţional al Justiţiei (INJ) scopul căruia este de a facilita cooperarea între cele două instituţii, precum şi organizarea activităţilor comune de consolidare a capacităţilor pentru beneficiul procurorilor şi sistemului judiciar.
Seminarul a fost organizat în cadrul Programului Regional de Protecţie în Belarus, Moldova şi Ucraina, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. Pentru Republica Moldova bugetul pentru faza a doua a Programului este de peste 191 mii de euro şi urmează să fie implementat în perioada octombrie 2011 – septembrie 2013.
Programul Regional de Protecţie în Belarus, Ucraina şi Moldova este finanţat de către Uniunea Europeană şi implementat de către UNHCR.
Sursa: societateapentrurefugiati.blogspot.com
Galerie foto:
{vsig}seminar_2012-05-11{/vsig}