Perioada de implementare: 01.09.2023 – 31.12.2023
Locul de realizare: Chișinău, Soroca, Căușeni, Ștefan Vodă, Comrat, Basarabeasca, Edineț, Fălești, Florești, Bălți, Glodeni, Telenești
În implementarea acestui proiect, HEKS/EPER colaborează cu trei parteneri locali: CASMED, Pro Cooperare Regională (PROCORE), Centrul de Drept al Avocaților (CDA).
Prima componentă, legată de activitățile privind securitatea alimentară și mijloacele de subzistență, va fi implementată în colaborare cu CASMED și PROCORE.
În cadrul proiectului, CDA va fi responsabilă de prevenirea violenței bazate pe gen față de fete, femei și copiii acestora, cu o atenție deosebită pentru refugiații care au nevoi specifice și cei din grupurile marginalizate. De asemenea, CDA va furniza informații despre mecanismele de protecție juridică și căile de referire pentru persoane, atunci când este necesar și solicitat.
CDA urmează să organizeze pentru persoanele refugiate și cele din comunitățile locale sesiuni de informare și sensibilizare privind GBV, precum și privind mecanismele de protecție de traficul de ființe umane. Proiectul mai prevede că CDA va mai organiza la aceste subiecte instruiri pentru asistenții sociali, va produce videouri, va elabora postere și leaflete.