Despre noi
Centrul de Drept al Avocaților (CDA) este o asociație obștească, non-politică, fără scop lucrativ, înregistrată la 24 februarie 1997 la Ministerul Justiției al Republicii Moldova.
Misiunea organizației este promovarea respectării drepturilor fundamentale ale omului și oferirea suportului juridic refugiaților, apatrizilor, persoanelor care riscă să devină apatrizi, străinilor aflați în dificultate (inclusiv străinii deținuți în custodie publică), solicitanților de azil și persoanelor nedocumentate, persoanelor cu protecție umanitară, având la bază o justiție efectivă, echidistantă și corectă.
Oferim asistență pentru
- Solicitanții de azil
- Refugiați
- Persoane cu protecție umanitară
- Apatrizi
- Persoanele cu risc de a deveni apatride
- Străini în dificultate
0
+
Membrii ai echipei*
0
+
Consilieri juridice *
0
+
Persoane consultate de CDA *
0
+
Activități de instruire și informare *
* Aceste date sunt începând cu 24 februarie 2022
Ce facem
Asistență Juridică
Oferirea asistenței juridice gratuite tuturor refugiaților, solicitanților de azil, persoanelor cu protecție umanitară, apatrizilor și persoanelor cu risc de a deveni apatrizi, străini aflați în dificultate.
Instruiri
Formare pentru grupuri-țintă de profesionisti, reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniul migrației, azilului, apatridiei și integrării străinilor, susținerea dezvoltării profesionale a specialiștilor care interacționează cu străinii aflați pe teritoriul Republicii Moldova.
Monitorizare
Monitorizarea politicilor, legislației și activităților instituțiilor publice în domeniul migrației, azilului, apatridiei și naturalizării.
Advocacy
Activități de advocacy privind accesul refugiaților, solicitanților de azil, persoanelor cu protecție umanitară, apatrizilor și persoanelor cu risc de a deveni apatrizi la sistemul de protecție socială, de sănătate și educațional.
Întrebări frecvente
- Pentru a primi informații privind intrarea/ieșirea din Republica Moldova, contactați linia verde a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – 0 22 259 717, sau linia verde pentru gestionarea crizei refugiaților: 080001000;
- Puteti accesa punctele de trecere a frontierei din Republica Moldova aici: https://www.border.gov.md/index.php/ro/harta-punctelor-de-trecere
Intrarea pe teritoriul Republicii Moldova este permisă străinilor care întrunesc următoarele condiţii:
a) posedă un document de călătorie valabil, recunoscut sau acceptat de Republica Moldova, dacă prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se prevede altfel;
b) posedă viză acordată în condiţiile prezentei legi sau, după caz, permis de şedere valabil ori buletin de identitate pentru refugiaţi sau pentru beneficiarii de protecţie umanitară, ori confirmare a dreptului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova, dacă prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu s-a stabilit altfel;
c) prezintă documente care justifică scopul intrării, precum și dovada unor mijloace corespunzătoare atît pentru întreţinere pe perioada şederii, cît şi pentru întoarcere în ţara de origine sau pentru tranzit către un alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;
d) prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul Republicii Moldova, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;
e) nu sînt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interdicţiei de intrare în Republica Moldova conform art.9 sau care au fost declaraţi indezirabili conform art.55;
f) nu prezintă pericol pentru securitatea naţională, ordinea şi sănătatea publică;
g) nu a fost instituit un consemn nominal de nepermitere a intrării în Republica Moldova.
Lege 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova (art. 6 alin. 1)
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=151430&lang=ro#
- Cetățenilor ucraineni care vin direct din Ucraina li se va autoriza intrarea în Republica Moldova în temeiul unuia dintre următoarele acte:
1) pentru adulți – pașaport ordinar de plecări în străinătate, buletin/carte de identitate sau pașaport intern valabile;
Adulții care traversează frontiera de stat cu actul de identitate național (buletin/carte de identitate, pașaport intern) pot beneficia doar de o singură intrare/ieșire din/spre Ucraina, cu excepția deținătorilor de pașapoarte interne/buletine de identitate care sunt locuitori în zona de frontieră, în baza acordului bilateral.
2) pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani inclusiv – pașaport ordinar de plecări în străinătate, buletin/carte de identitate, pașaport intern, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, precum și certificat de naștere sau certificat ce atestă nașterea copilului, eliberat de către instituția medicală, sau în baza pașaportului părintelui în care este înscris copilul, cu aplicarea fotografiei.
3) pentru copiii începând cu vârsta de 15 ani – pașaport ordinar de plecări în străinătate, buletin/carte de identitate, pașaport intern, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, sau în baza pașaportului părintelui în care este înscris copilul, cu aplicarea fotografiei.
- Info actuală Carte Verde: Nu se admite intrarea unităților de transport în Republica Moldova fără carte verde, conform LP106/2002 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de vehicule, persoanele care intră pe teritoriul Republicii Moldova, conducând vehicule înregistrate în statele terțe, se consideră asigurate dacă posedă documente de asigurare internațională, valabile pe teritoriul Republicii Moldova.
- Info actuală Vinieta: Conform Codului Fiscal al RM, subiecţi ai impunerii de achitare ai Vinietei sînt persoanele fizice şi persoanele juridice posesoare de autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova, care intră pe teritoriul Republicii Moldova sau care îl tranzitează. Subiecţii impunerii sînt obligaţi să aibă asupra lor confirmarea ce atestă achitarea vinietei pe întreaga perioadă de aflare pe teritoriul Republicii Moldova.
La trecerea frontierei de stat pe partea moldovenească, nu este necesară nicio împuternicire (declarație de acord) pentru copiii minori dacă acesta este însoțit doar de un părinte;
Echipa noastră













