Skip to content

Refugiații din Moldova sunt puțini la număr și cu potențial mare de integrare

În Moldova numărul refugiaților este relativ mic. Țara nu este privită ca una de destinație, ci mai degrabă ca una de tranzit, iar numărul solicitanților de azil este în descreștere.

Cei care ajung totuși să ceară protecție în Republica Moldova dispun de un potențial de integrare foarte înalt, învață și vorbesc limba țării. Pe Embark Abdalgader (din imagine), refugiat din Libia, l-am cunoscut la „AVE Copiii”, centru care oferă asistență refugiaților și solicitanților de azil în Moldova. Tânărul a fost nevoit să fugă de război, iar Moldova și oamenii de aici, spune el, l-au primit cu multă bunătate, scrie IPN.

Traian Țurcanu: „Refugiații, de cele mai multe ori, vin cu un bagaj cultural, cu un bagaj de cunoștințe care poate să fie util și este util țării”

Un interviu cu şeful Biroului de la Chişinău al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi.

De la începutul acestui an, peste 30 de persoane nevoite să-şi părăsească ţara din cauza războaielor au solicitat azil în Republica Moldova. Cu mult mai puţini decât anul trecut, când războiul din Siria şi conflictul armat din estul Ucrainei şi-au lăsat amprenta în statistica solicitărilor de azil. În 2016, numărul cererilor s-a ridicat la aproape 300. Tradiţional, majoritatea refugiaţilor vin din Irak, Afganistan sau Siria – ţări măcinate de războaie. Stagiara Europei Libere, Cristina Cornescu, a stat de vorbă cu şeful Biroului de la Chişinău al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, Traian Ţurcanu, despre situaţia refugiaţilor din Republica Moldova:

Moldovan deputy foreign minister meets regional representative of Office of UN High Commissioner for Refugees

Chisinau, 18 July /MOLDPRES/ – Deputy Foreign and European Integration Minister Daniela Morari today had a meeting with a regional representative of the Budapest-based Office of the United Nations High Commissioner for Refugees (UNHCR), Monserrat Feixas Vihe, the Foreign and European Integration Ministry’s information and media communication department has reported.

Viceministrul de Externe Daniela Morari a avut o întrevedere cu reprezentantul regional al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi

Pe data de 18 iulie 2017, Daniela Morari, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, a avut o întrevedere cu Monserrat Feixas Vihe, reprezentant regional al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi cu sediul la Budapesta, care întreprinde o vizită de lucru în Republica Moldova.

VIDEO. Refugiaţii din Moldova au acces la servicii de educaţie şi mai puţin la cele medicale

Republica Moldova este prietenoasă cu refugiaţii. Oamenii care au fugit de război beneficiază de mai multe tipuri de oportunităţi şi sunt trataţi drept cetăţeni. De această părere este directorul regional al Oficiului Naţional al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi pentru Europa.

Viaţa de refugiat este mai mult decât dificilă. Nu au un acoperiş deasupra capului, nu ştiu unde să-şi caute dreptatea şi, practic, sunt lăsaţi în voia sorţii. În Republica Moldova refugiaţii beneficiază de mai multe facilităţi care nu sunt totuşi de ajuns. De exemplu, sunt mulţi cei care nu pot să ajungă la medic.

Reprezentant UNHCR: ”Autoritățile trebuie să adopte măsuri pentru a facilita integrarea refugiaților”

Al Refaai Nesar are 50 ani. A ajuns la Chișinău, din Siria, înainte de a începe acolo războiul. Recunoaște că se confruntă cu unele probleme, cum ar fi obținerea unui loc de muncă, dar speră că situația se va îmbunătăți. ”Încercăm să începem totul de la zero. Este greu, dar avem speranțe. După ce a început războiul în Siria, nu ne-am mai întors în țară. La început, aici în Moldova, doar am muncit, dar între timp am obținut și statutul de refugiat. Situația financiară este complicată acum la toată lumea, dar în general ne simțim bine. Este liniște, pace, am găsit natura și suflete frumoase. Majoritatea cetățenilor sunt foarte amabili. Noi le mulțumim moldovenilor pentru tot”.

Cum își petrec vacanța copiii refugiaților din R.Moldova? Reportaj Audio

La Complexul Etno-Cultural ”Vatra” a fost o adevărată sărbătoare la iarbă verde. Tineri, copii, părinți sau bunici refugiați și solicitanți de azil din R.Moldova au venit să marcheze, într-un fel, Ziua Mondială a Refugiatului.

Și dacă tot suntem în vacanță, am încercat să aflu cum se odihnesc adolescenții, dar și cei mai mici. Mumtaz Sultan are 15 ani, a venit din Siria. Face voluntariat și pare încântat.”Voluntariatul ocupă un loc important în viața mea. Există mai multe ONG-uri care adună voluntari și împreună mergem la case de copii, spitale și oferim cadouri. Un alt exemplu – Centrul American de Resurse desfășoară diverse cluburi și fiind voluntar, pot modera aceste cluburi de conversație, de dezbateri, de fotografie”, povestește tânărul.

Asociația Obștească „Centrul de Drept al Avocaților” anunță concurs de selectare a Directului Executiv/Directoare Executivă.

ANUNȚ

Către: Tuturor celor interesați
De la: A.O. Centrul de Drept al Avocaților
Publicat site: www.civic.md; www.cda.md
Adresa: mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab 8, MD 2009
Telefon/fax: 022 240-898
e-mail: natalia.postaru[@]cda.md
Data publicării: 25.07.2017  

Asociația Obștească “Centrul de Drept al Avocaților” anunță concurs de selectare a Directului Executiv/Directoare Executivă.

Date generale: Asociația Obștească Centrul de Drept al Avocaților (CDA) este o asociației obștească neguvernamentală, apolitică, nonprofit care are ca scop promovarea respectării drepturilor omului, promovarea statului de drept și consolidarea profesionalismului cadrelor în sistemul justiției și de ocrotire a normelor de drept.

Concurs de selectare a unui expert pentru elaborarea unui Glosar de termeni în domeniul azilului

Concurs de selectare a unui expert pentru elaborarea unui Glosar de termeni în domeniul azilului pentru colaboratorii Poliției de frontieră și profesioniștii implicați în procedura de primire a cererilor de azil și acordării protecției internaționale în Republica Moldova

ANUNȚ

Către: Tuturor celor interesați Publicat site: www.civic.md; www.cda.md
De la: A.O. Centrul de Drept al Avocaților

Adresa: mun. Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab 8, MD 2009

Telefon/fax: 022 240-898

e-mail: law-center@cda.md

Data publicării:
17.07 2017

Solicitare de oferte. În atenţia furnizorilor de servicii de imprimare a materialelor promoționale. iulie 2017

03.07.2017. În atenţia furnizorilor de servicii de imprimare a materialelor promoționale

Stimaţi furnizori!
Prin prezenta, Vă anunţăm că Asociaţia obştească „Centrul de Drept al Avocaţilor” organizează tender de achiziţionare a serviciilor de imprimare a materialelor promoționale şi Vă invită să participaţi.

Support chat bot