Proiectul ”Statul de drept, drepturile omului și justiția”, subvenționat de Organizația Internațională a Francofoniei, a fost realizat de CDA în perioada noiembrie 2022 – martie 2023 și a avut ca obiectivul general de a asigura respectul și prevenirea încălcărilor drepturilor omului în Republica Moldova, în particular în domeniul migrației, azilului, apatridiei și integrării străinilor.
În cadrul proiectului au fost desfășurate 17 sesiuni de instruire și instruite 261 de persoane, au fost elaborate și pilotate patru cursuri de instruire în domeniul migrației, azilului, apatridiei și integrării străinilor pentru autoritățile sociale/ tutelare, avocați, reprezentanți ai unor ONG-uri.
De instruiri au beneficiat 152 de asistenți sociali, specialiști din domeniul protecţiei drepturilor copilului din raioanele Ungheni, Basabareasca, Anenii Noi, Căușenii, Cahul.
La instruirile organizate de CDA au mai participat 35 de avocați și 80 de membri ai 11 organizații neguvernamentale: „Caritas”, „Artemida”, Norvegian Refugee Council, Centrul de Drept al Femeilor, „Casa Mărioarei”, Keystone Moldova, Congresul Ucrainenilor din Moldova, Terre des Hommes, Catholic Relief Service, Centrul pentru Refugiați Sunflower.
Peste 81 la sută dintre beneficiarii cursurilor de instruire le-au apreciat drept foarte utile, iar 73% dintre participanți au menționat că au dobândit cunoștințe noi.
Conținutul programelor de instruire, elaborate de CDA, a inclus subiecte specifice în domeniul migrației și azilului, care să răspundă necesităților profesionale ale fiecărui grup și care să faciliteze realizarea sarcinilor și atribuțiilor de la locul de muncă în contextul crizei refugiaților din Ucraina.
Programele de instruire au conținut informații practice despre metodele și tehnicile de exercitare a atribuțiilor (în conformitate cu legislația în vigoare), precum și activități practice, cum ar fi jocuri de rol și studii de caz în care să fie aplicate aceste tehnici.