Cetățenia
Aflați cum are loc dobândirea cetățeniei în Republica Moldova
Dobândirea cetăţeniei în Republica Moldova
Cetățenia Republicii Moldova se dobândește prin naștere
Este considerat cetățean al Republicii Moldova copilul:
Născut din părinți, dintre care cel puțin unul, la data nașterii copilului, este cetățean al Republicii Moldova;
Născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinții care sunt apatrizi sau beneficiari de protecție internațională ori de azil politic;
Născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinții care sunt cetățeni ai altui stat sau dintre care unul este apatrid sau beneficiar de protecție internațională ori de azil politic, iar celălalt este cetățean străin, dacă copilul se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscut drept apatrid.
+373 69906400
Telefon de contact, pentru consiliere gratuita în domeniul cetățeniei
Cetățenia Republicii Moldova se dobândește prin recunoaștere
Este recunoscută, la cerere, drept cetățean al Republicii Moldova persoana cu vârsta de peste 18 ani, care cunoaște limba română și prevederile Constituției și care nu dispune de dovada deținerii cetățeniei Republicii Moldova;
Persoana născută în străinătate, care are cel puțin unul dintre părinți, bunici sau străbunici născut pe teritoriul Republicii Moldova;
Persoana care s-a născut și a domiciliat, până la data de 28 iunie 1940, în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în ținutul Herța sau în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, precum și persoana care este urmaș al acesteia;
Persoana deportată sau refugiată de pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu data de 28 iunie 1940, precum și persoana care este urmaș al acesteia.
În temeiul cererii unuia dintre părinți sau a unicului părinte, este recunoscut drept cetățean al Republicii Moldova copilul:
Născut în străinătate, care are ședere legală pe teritoriul Republicii Moldova dacă părintele acestuia a dobândit anterior cetățenia Republicii Moldova. Condiția șederii legale pe teritoriul Republicii Moldova nu se impune copilului al cărui părinte a dobândit cetățenia Republicii Moldova prin recunoaștere sau a redobândit-o;
Născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinți care sunt cetățeni ai altui stat sau unul dintre care este apatrid sau beneficiar de protecție internațională ori de azil politic, iar celălalt este cetățean străin, dacă, la data depunerii cererii, cel puțin unul dintre părinți are ședere legală pe teritoriul Republicii Moldova sau a dobândit cetățenia Republicii Moldova.
+373 69906400
Telefon de contact, pentru consiliere gratuita în domeniul cetățeniei
Cetățenia Republicii Moldova se dobândește prin adopție sau tutelă
Copilul dobândește cetățenia Republicii Moldova prin adopție dacă adoptatorii (adoptatorul) sunt cetățeni ai Republicii Moldova sau dacă unul dintre aceștia este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt este apatrid sau beneficiar de protecție internațională ori de azil politic. Data dobândirii cetățeniei Republicii Moldova de către copilul în cauză este considerată data încuviințării adopției. Adoptatorii, unul dintre care este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt – cetățean străin, decid de comun acord asupra cetățeniei copilului adoptat.
Copilul care este apatrid sau beneficiar de protecție internațională și care se află sub tutela sau curatela unor cetățeni ai Republicii Moldova ori unul dintre tutori sau curatori este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt – apatrid sau beneficiar de protecție internațională, dobândește cetățenia Republicii Moldova de la data instituirii tutelei sau curatelei. Acestia hotârâsc de comun acord sau instanța.
Copilul care este cetățean străin și care se află sub tutela sau curatela unor cetățeni ai Republicii Moldova ori unul dintre tutori sau curatori este cetățean al Republicii Moldova, iar celălalt este cetățean străin, dobândește cetățenia Republicii Moldova de la data depunerii cererii în acest sens de către unul dintre tutori sau curatori, cu acordul celuilalt tutore sau, respectiv, curator.
+373 69906400
Telefon de contact, pentru consiliere gratuita în domeniul cetățeniei
Redobândirea cetățeniei Republicii Moldova
Persoana care a pierdut cetățenia Republicii Moldova prin renunțare, o poate redobândi, la cerere, dacă cunoaște limba română și prevederile Constituției și nu cade sub incidența temeiurilor pentru refuzul acordării cetățeniei, stabilite de lege, păstrându-și, la dorință, cetățenia statului străin.
Persoana căreia i s-a retras cetățenia dobândită în mod fraudulos, sau în baza altor temeiuri prevăzute de lege, nu o poate redobândi.
+373 69906400
Telefon de contact, pentru consiliere gratuita în domeniul cetățeniei
Cetățenia Republicii Moldova se dobândește prin naturalizare
Cetăţenia Republicii Moldova poate fi acordată, la cerere, cetăţeanului străin, apatridului, beneficiarului de protecţie internaţională ori de azil politic, cu vârsta de peste 18 ani, care cunoaşte limba română şi prevederile Constituţiei, dispune de surse legale de venit şi nu cade sub incidenţa temeiurilor pentru acordarea cetățeniei, prevăzute de lege, cu respectarea uneia dintre următoarele condiţii:
Are şedere legală continuă pe teritoriul Republicii Moldova cel puţin în ultimii 10 ani. Pentru apatrizi sau beneficiari de protecţie internaţională ori de azil politic, termenul respectiv este de 8 ani
Este căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin 3 ani şi are şedere legală continuă pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani
Are şedere legală continuă pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 5 ani înainte de a împlini vârsta de 18 ani
Are şedere legală continuă pe teritoriul Republicii Moldova, cel puţin în ultimii 3 ani, la domiciliul sau reşedinţa temporară a părinţilor, inclusiv a adoptatorilor, sau a copiilor, inclusiv a copiilor adoptaţi, care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova
Termenul șederii legale continue pe teritoriul Republicii Moldova se calculează de la data emiterii de către autoritatea competentă pentru străini a deciziei cu privire la acordarea dreptului de ședere, a statutului de beneficiar de protecție internațională sau cu privire la recunoașterea statutului de apatrid ori, după caz, de la data emiterii cărții de rezidență sau de la data intrării în vigoare a decretului Președintelui Republicii Moldova cu privire la acordarea azilului politic.
+373 69906400
Telefon de contact, pentru consiliere gratuita în domeniul cetățeniei