Consiliului de Egalitate a constatat discriminare directă în acces la servicii medicale pe criteriul de statut de solicitant de azil în cazul unui beneficiar al asociației.
RF, o persoană care a solicitat azil în Republica Moldova, a primit de la Inspectoratul General pentru Migrație un document de identitate temporar al solicitantului de azil care îi permitea să lucreze legal. RF s-a angajat la o întreprindere în baza unui contract individual de muncă, iar angajatorul i-a reținut lunar din salariu contribuțiile pentru asigurarea medicală obligatorie.
Cu toate acestea, atunci când RF a avut nevoie de tratament pentru o fractură la mână, instituția medicală publică din apropierea domiciliului i-a refuzat ajutorul, motivând că nu figurează ca persoană asigurată. RF a fost nevoit să plătească intervenția chirurgicală și tratamentul din propriul buzunar, iar absențele de la locul de muncă nu i-au fost justificate ca urmare a lipsei documentelor medicale necesare.
CDA, prin consilierii juridici Svetlana Olari și Olga Vacarciuc, a sesizat Consiliul pentru Egalitate cu privire la acest caz.
În urma examinării, Consiliul a decis că faptele constatate reprezintă discriminare directă în accesul la servicii medicale.
De asemenea, Consiliul a recomandat Parlamentului să adopte modificări legislative pentru a alinia cadrul juridic național la standardele europene. Aceste modificări ar permite solicitanților de azil care lucrează în baza unui contract individual de muncă să beneficieze de aceleași drepturi și obligații în asigurarea medicală ca cetățenii Republicii Moldova.
În plus, Consiliul a hotărât că Serviciul Fiscal de Stat trebuie să restituie contribuțiile pentru asigurarea medicală reținute din salariul lui RF în perioada 1 martie 2023 până la obținerea statutului de persoană asigurată.
Imagine: ipn.md