Cooperarea dintre Centrul de Drept al Avocaților și Poliția de Frontieră, discutată în cadrul întâlnirii de astăzi la sediul central al IGPF

Cooperarea dintre Centrul de Drept al Avocaților și Poliția de Frontieră, discutată în cadrul întâlnirii de astăzi la sediul central al IGPF

La întâlnire au participat șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, șefa Direcției Generale Control al Frontierei, Diana Salcuțan, directorul executiv al Centrului de Drept al Avocaților (CDA), Oleg Palii, directoarea de programe CDA, Svetlana Jioară, și ofițeră de protecție și monitorizare CDA, Tatiana Chebac. (LCA), Oleg Palii, LCA program director, Svetlana Jioara, and LCA protection and monitoring officer, Tatiana Chebac.

Au fost abordate subiecte privind cooperarea interinstituțională, protecția solicitanților de azil la frontieră, metodele de instruire a polițiștilor de frontieră.

Șeful Poliției de Frontieră a apreciat în termeni pozitivi colaborarea IGPF cu CDA, care a început in 2009, dar și în perioada fluxului majorat de refugiați, începând cu 24 februarie 2022. ”Din prima zi ați fost alături de noi, cot la cot, cu aceleași abordări. Țin să vă mulțumesc și pentru exercițiile de consolidare a capacităților colegilor noștri, desfășurate în toate direcțiile regionale. Doar prin acțiuni și activități comune vom reuși”, a declarat Rosian Vasiloi.

În semn de recunoștință și înaltă apreciere a aportului depus în susținerea Poliției de Frontieră la gestionarea crizei refugiaților, șeful IGPF, Rosian Vasiloi, a decorat-o pe Tatiana Chebac, cu medalia ”Pentru cooperare”.

Directorul executiv al CDA, Oleg Palii la fel a apreciat cooperarea existentă între CDA și IGPF, exprimând deschiderea Centrului de Drept al Avocaților pentru dezvoltarea colaborării pe diverse dimensiuni. for the development of collaboration on various dimensions.

”Avem toată admirația și respectul față de polițiștii de frontieră din prima linie, pentru munca colosală depusă de ei. Cheia succesului a fost demonstrat la punctele de trecere, unde ați dat dovadă de maximă perseverență, consolidare și o solidaritate demnă de toată admirația. Suntem mândri că facem o echipă”, a spus Oleg Palii.  

CDA, IGPF, UNCHR și BMA au stabilit o relație de cooperare încă din 2009, când a fost semnat un Memorandum de înțelegere.