Lecţie publică, or. Cahul
30 de tineri din oraşul Cahul au participat la masa rotundă, întitulată „Legislaţia în domeniul tineretului în Republica Moldova”. În cadrul activităţii, au luat cuvântul reprezentanţi ai societăţii civile care activează în domeniul tineretului. Subiectele principale ale întâlnirei s-au axat pe următoarele direcţii:
– Participarea tinerilor la viaţa publică
– Accesul tinerilor la educaţie
– Asigurarea egalităţii şanselor tinerilor
Centrului de Drept al Avocaţilor (CDA) reprezentat de Sergiu Găină, consilier juridic/solicitanţi de azil, a oferit informaţii privind drepturile tinerilor solicitanţi de azil, refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară prezenţi pe teritoriul Republicii Moldova.
Masa rotundă a avut loc la 26 aprilie curent şi a fost organizată de Asociaţia Obştească „Perspectiva” din or. Cahul, oraş care a fost declarat în 2012 Capitală a tineretului.