Friday, December 04, 2020

Tratate Internaţionale. Ediţie oficială (Chişinău, 1998-2002)

Tratate Internaţionale. Ediţie oficială (Chişinău, 1998-2002). Editarea setului de Tratate Internaţionale la care Moldova este parte s-a raliat următoarelor direcţii de activitate:

  • perfecţionarea legislaţiei naţionale,
  • accesul la informaţie,
  • implementarea stipulărilor Convenţiilor şi Tratatelor în practica judiciară,
  • schimbarea mentalităţii specialiştilor în materie de drept.

Este primul şi unul din puţinele proiecte mixte de colaborare între organizaţiile neguvernamentale şi structurile de stat: Centrul de Drept, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei. Ediţia comportă titlul de text oficial şi include toate tratatele internaţionale multilaterale şi bilaterale intrate în vigoare pentru Republica Moldova în perioada 1990 - 2002 (29 de volume).

În primul volum sunt incluse tratatele internaţionale ce ţin de domeniul drepturilor omului. Celelalte volume includ tratatele, convenţiile, acordurile, pactele semnate şi ratificate de Moldova în ordinea intrării lor în vigoare pentru Republica Moldova. Sensul publicării acestor volume constă în sensibilizarea judecătorului naţional asupra aplicării şi utilizării principiului subsidiarităţii în propria jurisprudenţă, fapt pentru care este absolut necesar ca justiţiarul să cunoască textul propriu-zis al actelor cu caracter universal.

Este unica ediţie de acest tip în fostul spaţiu CSI necesară fiind nu numai pentru jurişti, dar şi pentru economişti, lucrători bancari, oameni de afaceri, studenţi ai facultăţilor de drept, economie, finanţe etc.

Photo Gallery

Sustin 2%!

LCA on Facebook

The Betst bookmaker bet365 Review
How to register at bookamkersHere