“ Ediţia a XIV-a a Conferinţei Ştiinţifice Studenţeşti Inter-universitare dedicate Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului”
Asociația obștească ”Centrul de Drept al Avocaților”, în cadrul proiectului “Asistența Juridică pentru Solicitanţi de Azil, Refugiaţi și Promovarea Dreptului Refugiaților”, realizat cu suportul Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), în colaborare cu Facultatea de Drept al Universității Libere Internaţională din Moldova (ULIM), a XIV-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Studenţeşti Inter-universitare dedicate „Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului” onstituind o amplificare a schimburilor academice și o deschidere a ULIM spre cooperare interinstituțională.
Evenimentul extracurricular interuniversitar, care a avut loc la Universitătea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM), a adunat studenți juriști ai Universității Libere Internaționale din Moldova, Universității de Stat din Moldova, Academiei Militare ”Alexandru cel Bun” și Academiei de Poliție ”Ștefan cel Mare”. Peste 45 de studenții din cele patru universități atât de la ciclul licență, cât și de la master și doctorat au prezentat cele mai bune lucrări legate de drepturile omului și anume pe următoarele compartimente:
- protecția națională și internațională a refugiaților;
- protecția umanitară a drepturilor omului;
- aspecte teoretico-practice privind drepturile fundamentale ale omului.
Evenimentul s-a soldat acordarea diplomelor de participare și prerogativa de a fi primii, cu ocazia oricăror alte oportunități academice.
Mai multe poze de la eveniment pot fi găsite pe linkul următor: https://drive.google.com/open?id=15lkRBCmyR7YAU2XdiiGCsfpFCZckmUsa
Galerie foto:
{gallery}13.12.2017{/gallery}
Eveniment realizat în cadrul proiectului „Asistența Juridică pentru Solicitanţi de Azil, Refugiaţi și Promovarea Dreptului Refugiaților” implementat de Centrul de Drept al Avocaților.