La data de 10 decembrie a.c., în incinta Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM) şi-a desfăşurat lucrările conferinţa ştiinţifică teoretico-practică internaţională “Metode şi forme de racordare a cadrului juridic în materie de azil şi de refugiaţi al Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene”. Conferinţa a fost organizată de către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR), Centrul de Drept al Avocaţilor (CDA) şi ULIM, fiind abordate o serie de probleme actuale în materia dreptului de azil.
La deschiderea conferinţei au fost prezenţi: Andrei Galben, Academician, Rector ULIM; Petrus Wijninga, reprezentant ICNUR, Republica Moldova; Sergiu Furdui, Dr., Conf. Univ., vice-preşedinte al Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova; Vitalie Gămurari, Decanul Facultăţii Drept, ULIM; Knut Saetnan, procuror, reprezentant NORLAM, Alexei Barbăneagră, preşedintele CDA.