În data de 23 ianuarie curent, Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în Republica Moldova în parteneriat cu Biroul Migraţie şi Azil, a organizat seminarul de instruire în domeniul drepturilor migranţilor şi tratamentului acestora în centrele de custodie publică, în conformitate cu normele internaţionale şi cele mai bune practici de custodie publică pentru migranţii fără statut legal. Trainingul a avut drept scop contribuirea la ridicarea nivelului profesional al persoanelor implicate în procesul complex de muncă cu migranţii, în special cu cei aflaţi ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.
La seminar au participat reprezentanţi ai instituţiilor de stat care colaborează în complexul proces al gestionării migraţiei (BMA, în special din cadrul Centrului de Plasament Temporar pentru Străini, Poliţia de Frontieră, Centrul Drepturilor Omului – Ombudsman), ai ICNUR, ai ONG-urilor din domeniu (Institutul pentru Reforme Penale, Centrul de Caritate pentru Refugiaţi, Centrul de Drept al Avocaţilor). Instruirea a fost realizată de expertul în problemele migraţiei din oficiul OIM misiunea în Ucraina, Lidiya Kuzmenko, şi a avut un caracter de interacţiune şi schimb de experienţă atât dintre cele două state reprezentate, cât şi instituţiile din Republica Moldova.