Parteneri
CDA a stabilit parteneriate la nivel național și internațional, ceea ce prezintă dovada recunoașterii eficienței și prestigiului asociației.
Centrul de Drept al Avocatilor (CDA) cooperează cu UNHCR Moldova, din 1998, asociația fiind unicul partener juridic al Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova. De asemenea, de peste 25 de ani Agenția ONU pentru Refugiați este și finanțatorul de bază al proiectelor realizate de CDA în domeniile azilului, migrației, apatridiei, și integrării străinilor.
CDA este membru cu drepturi depline al Consiliului European pentru Refugiați și Exilați – European Council on Refugees and Exiles (ECRE), membru asociat al Rețelei Europene privind Apatridia – European Network on Statelessness (ENS), membru al Alianței Globale pentru Eradicarea Apatridiei – Global Alliance to End Statelessness, și are calitatea de observator în cadrul Grupului de Lucru Limitat pentru Migrație al Comitetului European de Cooperare Juridică (CDCJ-MIG).
CDA a realizat mai multe proiecte în cooperare cu sau finanțate de asemenea organizații internaționale sau umanitare cum sunt UNHCR-Moldova, UNDP Moldova, Oficiul Consiliului Europei la Chișinău, Organizația Internațională a Francofoniei, Fundația Soros Moldova, Oxfam Internațional, Farmacéuticos Mundi, HEKS/ EPER, Austrian Development Agency (ADA), Fundația NACHBAR IN NOT (NiN), Diakonie Katastrophenhilfe, Ambasada SUA în Moldova.
La nivel național parteneri ai CDA sunt instituțiile și organizațiile care activează în domeniul drepturilor omului și ale refugiaților, solicitanților de azil, persoanelor strămutate, apatrizilor, străinilor, persoanelor nedocumentate sau au atribuții și responsabilități în domeniul dat.
Partenerii de bază din țară ai CDA sunt Inspectoratul General pentru Migrație (IGM), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Oficiul Avocatului Poporului, Institutul Național al Justiției, Consiliul Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat.
CDA cooperează cu Institutul Național al Justiție (INJ) în organizarea de instruiri pentru grupuri-țintă de profesioniști în domeniul drepturilor omului, drepturilor refugiaților, azil, apatridie, integrarea străinilor, cum sunt avocații, judecătorii, procurorii, angajații instituțiilor publice și funcționarii publici.
CDA colaborează cu mai multe ONG-uri internaționale și din Republica Moldova, printre care: AVE Copiii, ACTED, Caritas Moldova, Keystone Moldova, HelpAge Moldova, INTERSOS, Centrul de Caritate pentru Refugiați (CCR), Consiliul Danez pentru Refugiați (DRC), Consiliul Norvegian pentru Refugiați (NRC), Consiliul Național Român pentru Refugiați (CNRR), și Zece Aprilie (DK).