Masă rotundă pentru avocaţii din Moldova

Masă rotundă pentru avocaţii din Moldova

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
    La data de 5 mai a.c., în incinta Judecătoriei sect.Botanica, a avut loc o masă rotundă cu genericul „Asigurarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului şi condamnatului în procedura penală – probleme şi soluţii”. Prezentările lectorilor s-au axat pe o serie de probleme stringente tematica cercetată, anume: jurisprudenţa CEDO în materie, asigurarea dreptului la apărare în cadrul urmăririi penale, asigurarea dreptului la apărare în instanţa de judecată, propuneri privind modificarea legislaţiei procesual-penale.
    În calitate de lectori au evoluat: dl Alexei Barbăneagră, director al Centrului de Drept al Avocaţilor, avocat, profesor universitar; dl Espen Solberg Rinnan, expert în cadrul Misiunii NORLAM, avocat; dl Iurie Margineanu, avocat, profesor universitar; dl Gheorghe Amihalachioaie, preşedintele Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova; dl Tudor Osoianu, avocat, profesor universitar.
 
    Organizatori: Misiunea NORLAM în Moldova, Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, Centrul de Drept al Avocaţilor.

    Participanţi: 42 de persoane, inclusiv avocaţi-stagiari.